Revista presei internaţionale: Coreea de Sud va cumpăra 20 de avioane de patrulare pentru a monitoriza Phenianul
Doi bărbaţi au fost inculpaţi în Marea Britanie după un incident produs la bordul unui avion din Pakistan, la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit The Independent, ei au fost acuzaţi că au pus în pericol siguranţa aeronavei. Astăzi, acuzaţii urmează să apară în faţa unui tribunal din estul Londrei.
Şeful Autonomiei Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că pacea cu Israel este încă posibilă. Oficialul speră că eforturile Statelor Unite vor reanima procesul de negocieri din Orientul Mijlociu, titrează Ria Novosti. Declaraţiile au fost făcute în timpul unui forum economic desfăşurat în Iordania.
Compania aeriană japoneză ANA a realizat primul zbor comercial cu o aeronavă Boeing-787 Dreamliner, pentru prima oară după patru luni de când au fost reţinute la sol. Potrivit BBC, avionul a efectuat cursa Sapporo-Tokyo, cu 220 de pasageri la bord. Compania va relua zborurile cu aceste aparate pe 1 iunie.
Forţele armate ale Coreei de Sud vor cumpăra 20 de avioane de patrulare, pentru a monitoriza flota nord-coreeană. Despre aceasta scrie agenţia Yonhap, care citează oficiali din cadrul Ministerului Apărării. Bugetul proiectului este estimat la 889 de milioane de dolari.
Autorităţile iraniene au dispus desfăşurarea unui "număr mare" de lansatoare de rachete cu rază lungă de acţiune, scrie Russia Today. Ministrul iranian al Apărării, a declarat că noile lansatoare vor permite forţelor armate iraniene "să zdrobească orice inamic". Oficialul nu a oferit detalii despre tipul şi locul rachetelor desfăşurate.