Vânătăi şi picioare rupte. În Marea Britanie a avut loc celebra cursă cu roata de caşcaval (VIDEO)
Un american a câştigat tradiţionalul campionat de rostogolit roata de caşcaval, organizat în Marea Britanie. Pentru că scopul principal era să ajungă la linia de sosire înaintea caşcavalului, participanţilor nu le-a fost frică de vânătăi sau picioare rupte.
Competiţia a fost organizată pe dealul Cooper din Gloucestershire, vestul Angliei. Concursul a fost câştigat de un cetăţean al Statelor Unite, în vârstă de 27 de ani, care a dedicat victoria soldaţilor, cu ocazia Zilei memoriale a eroilor americani.
"Mă simt minunat. M-am antrenat mult timp pentru aceasta, m-am şi rănit în timpul antrenamentelor pe deal, am venit cu trei zile mai devreme", spune câştigătorul cursei.
În timpul evenimentului, care este o tradiţie de sute de ani, un participant a ajuns la linia de sosire cu piciorul rupt, dar distracţia a meritat toată suferinţa.
Concursul a avut loc în pofida avertizărilor poliţiştilor şi a medicilor privind siguranţa participanţilor.