Dovezi oficiale, care demonstrează că femeile NU pot parca corect
Stereotipurile conform cărora femeile sunt şoferiţe nepricepute ar putea fi acum susţinute suficient din punct de vedere ştiinţific, existând dovezi oficiale care ar putea pune capăt acestei îndelungate bătălii între sexe: femeile chiar nu pot să parcheze corect, scrie Mediafax.ro.
Informaţii obţinute recent de cercetători arată că cele mai probabile motive pentru care şoferiţele pică testele de conducere sunt proba de parcare şi cea de mers în marşarier, în timp ce bărbaţii sunt mai vinovaţi de neatenţie în timpul condusului sau ignorarea oglinzilor retrovizoare şi a indicatoarelor rutiere.
Dar cele mai mari discrepanţe între sexe au apărut când celor testaţi li s-a cerut să parcheze, scrie Daily Mail. La parcarea cu spatele, de exemplu, femeile au comis de două ori mai multe greşeli (3.367) decât bărbaţii (1.652).
Statistici obţinute în baza legii libertăţii de informare arată că femeile care fac şcoala de şoferi au făcut 68.217 greşeli grave sau periculoase în timpul testelor practice din Scoţia de anul trecut, în comparaţie cu cele 52.144 greşeli care le-au aparţinut bărbaţilor.
Pe de altă parte, bărbaţii s-au dovedit vinovaţi de greşeli de mai multe tipuri, precum faptul că nu s-au oprit la semafoare şi alte indicatoare rutiere sau folosirea incorectă a oglinzilor.
Cei care învaţă să conducă, "indiferent de sex, ar trebui să doarmă bine în noaptea dinainte, să respire adânc înainte să înceapă şi să încerce să-şi aducă aminte că nu ar da examenul dacă instructorul nu ar considera că sunt pregătiţi", a spus Jim Kirkwood, managerul unei şcoli de şoferi.
- Cum să parchezi perfect! Secretele pe care instructorul nu ţi le-a arătat
- Dilemă pentru un şofer: Maşina sa a rămas blocată pe o parcare demolată (FOTO)
- (VIDEO) Şoferi beţi la volan. Unii s-au dat în spectacol în faţa poliţiştilor şi au agresat jurnaliştii Publika TV: Voi aţi băut mai mult decât mine