Echipa FC Tiraspol, amendată cu 200.000 de lei
FC Tiraspol a primit cea mai mare amendă din istoria fotbalului moldovenensc! Federaţia a sancţionat clubul cu 200 de mii de lei. Tiraspolenii au luat amendă pentru comportamentul galeriei, care şi-a arătat deschis lipsa de respect faţă de imnul de stat al Moldovei. Şi clubul Zimbru a luat atitudine.
"Acolo este de la 300 de dolari până la 200 de mii de lei. Noi am considerat că este o încălcare gravă şi un nerespect vădit faţă de simbolurile statului", a declarat vicepreşedintele Comitetului de Competiţii FMF, Pavel Midrigan.
Reacţia tiraspolenilor nu a întârziat să apară. Reprezentanţii clubului amendat au anunţat că în următoarele zile vor contesta sancţiunea. Anterior, suporterii din galeria formaţiei Zimbru au cerut forului naţional ca, din sezonul viitor, înaintea fiecărui meci din campionatul naţional, să fie intonat imnul de stat. Acelaşi lucru l-a cerut şi clubului Zimbru pentru meciul ultimei etape, tot cu FC Tiraspol, programat pentru vineri, la Chişinău.
"Am discutat cu vicepreşedintele dacă nu este împotrivă. Nu suntem împotrivă, poftim. Trebuie să ne întâlnim cu fanii, dar conducerea nu e împotrivă", a menţionat directorul general al echipei Zimbru, Igor Oprea.
Decizia finală pe seama intonării imnului va fi luată în ziua meciului de delegatul FMF. În timpul finalei Cupei Moldovei dintre Veris şi FC Tiraspol, o parte din galeria tiraspolenilor a scandat numele echipei lor în timp ce se intona imnul de stat, iar alţii au refuzat să se ridice în picioare.
- UEFA a deschis o procedură împotriva Rusiei, din cauza comportamentului fanilor în meciul cu Cehia
- 25.000 de euro pentru fumigene la EURO 2012. Pe cine a amendat UEFA
- Federaţia Germană de Fotbal a fost amendată pentru conduita necorespunzătoare a fanilor
- Serghei Chiseliov nu va fi sancţionat pentru că a interzis accesul fanilor Daciei la stadion
- Ungaria, sancţionată de FIFA pentru comportamentul rasist al fanilor