Numărul persoanelor decedate, după ce au fost infectate cu noul coronavirus, în creştere
foto: www.jurnalul.ro
canal tv
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a revizuit în creştere numărul persoanelor care au murit după ce au fost infectate cu noul coronavirus. Astfel, alte cinci noi cazuri de deces au fost înregistrate în Arabia Saudită şi Franţa. Numărul total al deceselor a ajuns la 27 la nivel mondial începând cu apariţia bolii la mijlocul anului 2012.
Cu toate aceasta numărul celor infectaţi se ridică până la 49, potrivit ultimului bilanţ elaborat de OMS. Acest virus înrudit cu Sindromul respirator acut sever a afectat persoane ce trăiesc mai ales în Arabia Saudită. Alte cazuri au fost înregistrate în Qatar, Iordania, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Germania, Marea Britanie şi Franţa.
Noul virus care se manifestă iniţial ca o răceală banală provoacă insuficienţă renală rapidă.