Oficiul Cancelariei de Stat Bălţi le cere consilierilor municipali ai PCRM să renunţe la drapele
Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat Bălţi le cere consilierilor municipali comunişti să renunţe la steguleţele cu seceră şi ciocan. Drapelele pot fi văzute pe mesele aleşilor la fiecare şedinţă. Reprezentanţii Guvernului califică acest lucru drept o încălcare a legislaţiei, dar nu sunt băgaţi în seamă de aleşii locali ai PCRM.
"Reprezentăm fracţiunea PCRM şi avem tot dreptul. Fiecare fracţiune nu are decât să utilizeze simbolurile sale. Nu este nimic ieşit din comun. Acesta este drapelul nostru şi eu sunt mândră", a declarat Ala Voinorovscaia, consilier PCRM în Bălţi.
Cancelaria de Stat le-a dat, însă, un ultimatum. Dacă nu renunţă la steguleţe în mai puţin de 20 de zile, va fi sesizată Procuratura.
"Oficiul teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a solicitat ca în cadrul Consiliului Municipal să nu se încalce flagrant prevederile articolului 5 al legii 294 privind partidele politice şi să nu se utilizeze simbolurile comuniste care sunt interzise la noi in ţară", a menţionat Nicolae Uncuţă, şef-adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat din Bălţi.
La rândul lor, procurorii spun că vor acţiona doar după ce vor fi înştiinţaţi oficial. Legea care interzice simbolurile comuniste în scopuri politice a fost adoptată de Parlament în iulie, anul trecut. Persoanele care încalcă prevederile actului normativ riscă amenzi de până la 3 mii de lei.
Aceleaşi abateri din partea persoanelor juridice se pedepsesc deja cu sancţini de până la 10 mii de lei.