Djohar Ţarnaev, suspectat de comiterea atacului la maratonul din Boston, a început să meargă
Embed:
Djohar Ţarnaev, suspectat de comiterea dublului atentat cu bombă la maratonul din Boston, se simte mai bine şi a început să meargă. Anunţul a fost făcut de către mama sa, într-un interviu pentru agenţia Associated Press.
Femeia spune că a vorbit cu Djohar, iar acesta susţine că este nevinovat, la fel ca şi fratele său, ucis în urma unui schimb de focuri cu poliţiştii.
Tânărul în vârstă de 19 ani se află acum în spitalul închisorii din Devens, în apropiere de Boston. El este acuzat de utilizarea armelor de distrugere în masă şi riscă pedeapsa cu moartea. Dublul atac terorist produs la Maratonul din Boston, la mijlocul lunii aprilie, s-a soldat cu moartea a trei oameni şi rănirea altor peste 260.