Igor Corman, deranjat de paza de corp: Atunci când merg prin oraş cu escorta am impresia că îi deranjez pe oameni
Proaspătul preşedinte al Parlamentului, Igor Corman, se simte deranjat de paza de corp. El spune că intenţionează să propună unele modificări în legislaţie referitor la protecţia de care au parte demnitarii de prim-rang. Şeful Legislativului a făcut aceste declaraţii la emisiunea Fabrika.
"Mişcându-mă prin oraş în această escortă am chiar aşa un sentiment ciudat în faţa oamenilor, am impresia că îi deranjez. Am stat vreo oră şi ceva cu şeful serviciului Pază şi Protecţie de Stat şi am încercat din toate punctele de vedere să-l rog chiar, să insist ca să se reducă la minimum toate aceste lucruri care ţin de bodyguarzi, maşini de escortă", a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Potrivit legii, din categoria demnitarilor care beneficiază de protecţie de stat fac parte preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului şi prim-ministrul. Pe durata mandatului, statul acordă protecţie atât celor trei oficiali cât şi membrilor familiilor.
Totodată, demnitarii pot refuza pe un termen limitat protecţia acordată, informând în scris despre refuz directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, cu excepţia timpului pentru care a fost declarată starea de urgenţă, de asediu sau de război.
Publika.md aminteşte că democratul Igor Corman a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Pentru alegerea lui Igor Corman în această funcţie au votat 58 de parlamentari, cei ai PLDM, PD şi deputaţii din grupul Hadârcă.
- Igor Corman este noul preşedinte al Parlamentului. Pentru el au votat 58 de deputaţi
- Primul mesaj al lui Igor Corman, în calitate de speaker: Nu aduce anul cât aduce ceasul. Promit să fiu corect cu toţi deputaţii
- Marian Lupu deschide parantezele. AFLĂ DE CE liderul PDM a cedat funcția de președinte al Parlamentului lui Igor Corman
- Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, vine diseară la Fabrika. Pune-i o întrebare AICI!