Candu: PD a avut multe discuţii cu PCRM, inclusiv înainte de 3 mai. Am încercat să îi convingem să nu voteze pachetul de legi antidemocratice
Democratul Adrian Candu declară că între PD şi PCRM au existat o serie de discuţii, atât în perioada negocierilor privind formarea unei noi coaliţii de guvernare, dar şi înainte de 3 mai, atunci când au fost votate mai multe legi, de către PLDM şi PCRM.
"Noi atunci am înercat să îi convingem să nu voteze, însă, din păcate, noi nu am reuşit", a subliniat Candu.
Mai mult, acesta spune că, în discuţiile pe care le-au avut cu deputaţii comunişti, ultimii permanent au insistat pe ideea alegerilor anticipate şi chiar le-au propus democraţilor să participe la declanşarea lor.
"Însă atât noi, cât şi colegii din PLDM, am decis că ţara totuşi, la ora actuală, are nevoie de stabilitate politică şi nu de alegeri anticipate. În general, în cadrul negocierilor cu PLDM, ei ne-au informat despre discuţiile pe care le au ei cu comuniştii şi noi, la rândul nostru, i-am informt pe ei despre dialogul pe care îl avem cu PCRM. Considerăm că dialogul cu opoziţia ar trebui să fie unul firesc", a adăugat Adrian Candu.
Publika.md aminteşte că preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat azi că, pe 3 noiembrie, urmau să aibă loc alegeri anticipate şi că au fost purtate negocieri în acest sens cu PLDM şi PD.
PLDM a recunoscut că au fost purtate discuţii în acest sens.