O sărbătoare sovietică blamată va fi sărbătorită cu mare fast la Comrat
O sărbătoare sovietică blamată şi dată uitării în Moldova va fi reanimată într-o singură regiune. Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a dispus iniţierea pregătirilor pentru a sărbători cu fast 28 iunie, ziua în care, în 1940, trupele sovietice au intrat pe teritoriul Basarabiei. Oficialul de la Comrat consideră că, atunci, armata roşie i-a eliberat pe găgăuzi de regimul fascist al lui Ion Antonescu.
Pe 28 iunie, în regiune vor fi organizate diverse manifestaţii festive. Potrivit lui Formuzal, în acest mod, locuitorii autonomiei vor afla mai multe despre propria lor istorie.
În 2010, preşedintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, a semnat un decret prin care 28 iunie 1940 a fost declarată Zi de comemorare a ocupaţiei sovietice şi a victimelor regimului totalitar comunist. Iniţiativa a stârnit controverse şi dezbateri aprinse între reprezentanţii partidelor politice, dar şi ai societăţii civile.