Împuşcături şi bătăi în oraşul Groznîi, cu implicarea lui Gerard Depardieu
Urmăriri de maşini, împuşcături şi bătăi. Totul s-a întâmplat noaptea trecută în oraşul Groznîi, care s-a transformat într-un platou de filmare. Actorul francez Gerard Depardieu, devenit recent cetăţean al Federaţiei Ruse, a ales capitala Ceceniei pentru a filma noua sa producţie.
În ciuda scenelor violente, buna dispoziţie nu a lipsit pe platoul de filmare.
"Ne simţim foarte bine la Groznîi. Toată lumea zâmbeşte, fetele sunt frumoase, iar mâncarea este foarte gustoasă", a menţionat Gerard Depardieu.
Zilnic, Gerard Depardieu depune efort fizic, pentru a se menţine la cel mai înalt nivel.
"Gerard a pierdut 25 de kilograme şi este într-o formă fizică excepţională. El face exerciţii în fiecare dimineaţă şi bea apă minerală pe parcursul întregii zile", a spus producătorul filmului "Turquoise".
În Cecenia, Gerard Depardieu filmează noua sa producţie "Turquoise", în care joacă alături de actriţa britanică Elizabeth Hurley. El va interpreta rolul unui tată al cărui fiu a fost ucis. Acesta vine în Rusia ca să-i găsească pe vinovaţi. Mai multe secvenţe vor fi turnate şi la Moscova. Actorul a venit pentru prima dată în Cecenia anul trecut, la ziua de naştere a liderului Ramzan Kadîrov.
Artistul a obţinut cetăţenia rusă în 2012, după ce a declarat că va renunţa la cea franceză, din cauza impozitului pe lux. Depardieu are la activ peste 100 de filme.