Impresii după primul examen de BAC: "Bineînţeles că nu am ştiut tot", "La ultimul eseu nu mai aveam forţe"
Primul examen din această sesiune de bacalaureat s-a încheiat. Astăzi, aproximativ 5.000 de elevi din liceele cu predare în limbile rusă, bulgară, ucraineană sau găgăuză au susţinut testul la limba şi literatura română. Majoritatea absolvenţilor au spus că subiectele nu au fost din cele mai uşoare, cu toate acestea, aşteaptă să obţină note mari.
Examenul la limba şi literatura română a constat din trei părţi. La prima probă elevii au trebuit să răspundă la un set de întrebări în baza unui text necunoscut. La a doua au fost exerciţii de gramatică, iar cea de-a treia probă a constat în scrierea un comentariu literar la romanul lui Ion Druţă, "Păsările tinereţii noastre", dar şi un eseu pe tema prieteniei. Absolvenţii spun că examenul a fost destul de complicat.
"Testul a fost unul destul de complicat şi voluminos. Am scris ceea ce am ştiut, bineînţeles că nu am ştiut tot"
"Erau întrebări despre iubire, despre prieteni, cum viaţa cu prietenii, cum viata fără iubire şi tot aşa".
"A fost greu, deorece au fost camere, a fost oleacă de disconfort, dar eu am avut credinţă în mine şi asta m-a ajutat să scriu examenul".
"A fost greu. La ultimul eseu nu mai aveam deja forţe".
"Examenul nu a fost foarte complicat, dar nu pot să spun că a fost uşor, dar am scris totul".
"Nu mi-a plăcut că stăteau lângă mine persoane de la din minister, nu puteam să mă concentrez".
Liceenii-absolvenţi din toată ţara au fost repartizaţi în 70 de centre de BAC. În fiecare sală de examen, unde au fost montate din timp camere video, au asistat şi câte doi observatori pentru fiecare 30 de persoane.