Coreea de Nord ar putea reporni un reactor nuclear în mai puţin de două luni
foto: eandt.theiet.org
Coreea de Nord ar putea reporni un reactor nuclear în mai puţin de două luni. În baza unor imagini realizate prin satelit, reprezentanţii Institutului Americano-Coreean din cadrul Universităţii John Hopkins au declarat că regimul de la Phenian a făcut progrese semnificative la centrala Yongbyon.
Potrivit specialiştilor, odată operaţional, complexul va putea produce aproximativ şase kilograme de plutoniu pe an, care pot fi utilizate pentru fabricarea armelor nucleare. Reactorul a fost închis în 2007, ca parte a unui acord privind denuclearizarea, susţinut de Statele Unite. Dar în luna aprilie a acestui an, nord-coreenii au anunţat că reactivează centrala, pe fondul tensiunilor sporite din peninsulă.
- Coreea de Nord trebuie să reducă din tensiuni, susţine secretarul general al ONU
- SUA şi China au decis să coopereze pentru denuclearizarea peninsulei coreene
- Un reactor al centralei nucleare de la Kozlodui, oprit din cauza unei avarii
- Coreea de Nord pune condiţii înainte de a începe negocierile cu SUA şi Coreea de Sud