(VIDEO) Au băut valeriană şi au mers la BAC escortaţi de poliţie
Nu toţi absolvenţii de liceu au reuşit să doarmă noaptea trecută. Emoţiile nu i-au lăsat pe unii să închidă măcar un ochi. Alţii au învăţat până dimineaţa şi chiar pe drum spre centrul de Bacalaureat. Aici s-au prezentat, însă, la patru ace, cu flori, chiar dacă şi aceste atenţii au fost interzise.
Unii elevi s-au pregătit pentru examene toată noaptea. Deşi au fost avertizaţi că dacă vor fi prinşi copiind nu vor mai putea susţine Bacalaureatul decât la anul, unii candidaţi au plecat la examen cu gândul de a-şi încerca norocul.
"Eu cred că o să riscăm, totuşi, din cauză că, mă rog, nu chiar aşa de mult am învăţat".
Elevii din Stuzovca, raionul Glodeni, au fost instruiţi de dimineaţă de directorul şcolii. La 07.45 de minute, ei au pornit spre Glodeni, escortaţi de o maşină a poliţiei. La centrul din Glodeni au susţinut examenul 64 de elevi.
Unii au venit cu flori pentru profesori.
"Nu le vom ţine pe bancă, dar le vom oferi imediat, ca la o sărbătoare, aşa ca pe vremuri".
"Mă simt foarte rău, am luat pastile de valeriană".
Părinţii care au venit să-şi susţină copiii au fost rugaţi să părăsească teritoriul liceului. Unii dintre ei au ţinut să-i binecuvânteze.
- A vrut să transmită fiului pâine şi ardei prăjiţi. Gardienii au găsit însă "ingrediente interzise" folosite de femeie (VIDEO)
- Emoţii pe final de an şcolar: Peste 28 de mii de elevi şi-au luat rămas bun de la liceu
- A sunat ultimul clopoţel! Emoţionaţi şi cu buchete imense, elevii şi-au luat adio de la profesori VIDEO