A fost lansat primul Atlas Zoologic realizat de un moldovean
Primul Atlas Zoologic, realizat de un cercetător moldovean, a fost lansat astăzi, la Biblioteca Academiei de Ştiinţe. Autorul, Tudor Cozari, a lucrat mai bine de 10 ani la acest proiect, timp în care a cercetat şi fotografiat 600 de specii de animale, care habitează în spaţiul dintre Nistru şi Prut şi de la Carpaţi la Dunăre.
Tudor Cozari este doctor habilitat în biologie şi a visat dintotdeauna să realizeze o asemenea lucrare. Atlasul zoologic conţine 1600 de fotografii, pe care le-a făcut personal.
"Numai un savant care ştie particularităţile animalului ştie unde să-l aştepte, când să-l aştepte, cum să-l fotografieze ca să redea acţiune. Te maschezi, te acoperi cu toate obiectele care trebuie să te mascheze şi ore întregi aştepţi la cuibul unei păsări pentru a fotografia ceea ce-ţi doreşti", a explicat cercetătorul.
Şefii de edituri spun că atlasul reprezintă o premieră pentru ţara noastră. "Până acum toate atlasurile zoologice din lume se făceau cu desene, speciile erau desenate, chiar şi natura. Cred că e carte unicat când cap-coadă toate imaginile sunt fotografii inedite", a declarat directorul editurii "Ştiinţa", Gheorghe Prini.
Atlasul Zoologic va putea fi găsit în curând în librăriile din Moldova şi România şi va costa aproximativ 300 de lei.