Incendiu în metroul din Moscova: 47 de persoane au avut de suferit, iar 4.500 - evacuate
(UPDATE 11.02) Numărul persoanelor care au avut de suferit în urma incendiului este de 47, potrivit Vesti. Majoritatea persoanelor s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
(10.16) Un incendiu de proporţii a izbucnit în această dimineaţă în metroul din Moscova. Flăcările au fost provocate de un scurtcircuit, care s-a produs între staţiile Ohotnîi Riad şi Biblioteca Lenin.
Potrivit autorităţilor locale, cel puţin 31 de persoane au avut de suferit, inclusiv un copil.
În total, din metrou au fost evacuaţi peste 4.500 de oameni, iar patru garnituri sunt blocate.
La faţa locului au fost mobilizate şapte autospeciale. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi să-l stingă.
Ministerul rus pentru Situaţii Excepţionale le-a recomandat localnicilor să utilizeze mijloace alternative de transport.