Revista presei: Letonia va deveni al 18-lea stat membru al Zonei Euro, în 2014
Aproape 100 de membri ai unui clan mafiot au fost arestaţi în Spania şi Italia , în urma unei operaţiuni comune a poliţiei din cele două state. Potrivit Reuters, printre cei reţinuţi sunt cetăţeni spanioli, italieni, brazilieni, marocani, sloveni, ungari şi argentinieni. Autorităţile presupun că ei făceau parte din gruparea mafiotă Polverino, specializată în trafic de haşiş.
Letonia va deveni, de anul viitor, cel de-al 18-lea stat membru al zonei euro, titrează BBC. Statul a primit avizul Comisiei Europene, după ce a îndeplinit toate condiţiile pentru adoptarea monedei euro. Autorităţile au reuşit să menţină o inflaţie scăzută, dobânzi mici pe termen lung şi o datorie publică redusă.
Soldatul american acuzat că a ucis 16 civili afgani, în martie 2012, a pledat vinovat. Potrivit The Guardian, acesta speră că astfel va scăpa de pedeapsa capitală. Militarul este acuzat că a atacat locuitorii a două sate din sudul Afganistanului, ucigând în mare parte femei şi copii.
Fondatorul Ikea, Ingvar Kamprad, l-a numit pe fiul său Mathias Kamprad în funcţia de preşedinte al companiei Inter Ikea, notează Bloomberg. La cei 87 de ani ani săi, Ingvar Kamprad a precizat că nu se va retrage din activitate.
Barack Obama a numit-o pe Susan Rice în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională. Washington Post scrie că Rice îl va înlocui pe Tom Donilon în luna iulie. Rice, care a fost anterior criticată ce republicani, nu are nevoie de aprobarea Senatului pentru a prelua această funcţie.