Serena Williams şi Novak Djokovic şi-au ridicat trofeele de Campioni Mondiali, cucerite în 2012
Liderii mondiali în tenis, Novak DJokovic şi Serena Williams, şi-au ridicat premiile ITF pentru anul 2012. Aceştia au fost desemnaţi Campioni mondiali ai anului trecut de Federaţia Internaţională pentru succesele obţinute. Djokovic a câştigat Australian Open şi a jucat finala la Roland Garros, iar Serena Williams a devenit campioană olimpică şi a câştigat alte două turnee de Mare Şlem.
Premiile ITF au fost oferite în cadrul unei gale organizată la Paris, unde în aceste zile se dispută turneul de Mare Şlem, Roland Garros. Distincţiile au fost înmânate celor doi tenismeni, Novak Djokovic şi Serena Williams, de către preşedintele Federaţiei Internaţionale, Francesco Ricci Bitti.
"Cred că anul 2012 a fost diferit de orice alt an din cariera mea, din motiv că am avut aşteptări mari de la sine, la fel ca şi alţii. Am trecut prin noi senzaţii şi sentimente, atâ pe teren, cât şi în afara lui", a spus Novak DJokovic.
"Evident că victoria de la Wimbledon a fost una importantă, având în vedere că a fost primul meu Mare Şlem al anului şi am avut puţin timp să mă pregătesc. Dar, medalia de aur la Olimpiadă a fost visul meu dintotdeauna", a menţionat Serena Williams.
Serena Williams a avut parte de un sezon extraordinar în 2012, câştigând titlurile la Wimbledon, US Open şi medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Londra.