Versiunea dual SIM a lui HTC One va ajunge în spaţiul european
După ce HTC a creat pentru piaţa din China o versiune dual SIM a terminalului HTC One, aflăm că acest model va ajunge în curând şi pe o piaţă europeană, mai precis pe piaţa în care se vorbeşte limba rusă, scrie go4it.ro.
Integritatea carcasei din aluminiu şi ceramică a fost puţin afectată prin folosirea unui capac detaşabil în partea din spate. Acest capac acoperă cele două slot-uri microSIM şi un slot pentru card microSD.
Deocamdată, nu se ştie dacă HTC va decide să introducă un One dual SIM şi pe alte pieţe din Europa. Un telefon ce suportă două cartele nu este apreciat de operatorii de telefonie mobilă şi va putea fi cumpărat doar cu preţul întreg.
În Rusia, preţul său va fi echivalent cu 720 €. Specificaţiile versiunii dual SIM a lui HTC One nu vor fi diferite de cele ale modelului lansat iniţial. Excepţie face doar suportul pentru carduri microSD.