Rafael Nadal s-a impus în faţa lui Stanislas Wawrinka, iar Novak Djokovic l-a învins pe Tommy Haas
Rafael Nadal şi Novak Djokovic au completat tabloul semifinalelor turneului de la Roland Garros. Cei doi tenismeni s-au impus în trei seturi în meciurile jucate cu Stanislas Wawrinka şi, respectiv, Tommy Haas. În finala de la Paris, de anul trecut, Nadal şi Djokovic au disputat finala, iar trofeul i-a revenit ibericului.
În sferturile de finală de la Roland Garros, nici Novak Djokovic, dar nici Rafael Nadal nu au pierdut vreun set.
Nadal s-a impus în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka într-un meci care nu a avut parte de spectacol. Ibericul s-a calificat în semifinale după mai puţin de două ore, cu scorul de 6-2, 6-3, 6-1, şi a ajuns la cota de zece meciuri consecutiv câştigate în faţa lui Wawrinka.
După această performanţă, Nadal a rămas în cursă pentru câştigarea celui de-al optulea titlu la turneul francez.
Pentru aceasta, însă, trebuie sa treacă în semifinale de Novak Djokovic. Sârbul l-a eliminat pe germanul Tommy Haas, cu 6-3,7-6, 7-5. Djokovic s-a calificat, astfel, în a 12-a semifinală consecutivă în turneele de Mare Şlem.