(VIDEO) Un nou acţionar al Moldova Agroindbank: Nu poate fi vorba de niciun atac raider
Unul dintre noii acţionari ai "Moldova Agroindbank" dezminte acuzaţiile administraţiei instituţiei potrivit cărora aproape 30 la sută din acţiuni ar fi fost cumpărate în condiţii frauduloase.
Reprezentantul companiei Diarstamia Management spune că speculaţiile pe tema pretinsului atac raider sunt nefondate, iar preşedintele băncii urmăreşte împiedicarea noilor acţionari în exercitarea drepturilor.
La sfârşitul lunii mai, administraţia "Moldova Agroindbank" a reclamat preluarea ilicită a unor importante pachete de acţiuni ale băncii.
Datele Băncii Naţionale arată că aproape 26% din acţiunile instituţiei au ajuns, în ultimele două luni, la şapte companii din Marea Britanie, Cipru şi Letonia. Acestea au fost vândute la Bursa de Valori din Moldova.
Administraţia "Moldova Agroindbank" a refuzat să comenteze situaţia.