The Guardian: Convorbirile telefonice ale milioane de americani sunt interceptate
Convorbirile telefonice ale milioane de americani sunt interceptate. Cotidianul britanic The Guardian afirmă că a intrat în posesia unui ordin judecătoresc potrivit căruia compania Verizon, una dintre cele mai mari reţele telefonice din Statele Unite, este obligată să ofere zilnic Agenţiei pentru Securitate Naţională informaţii despre toate apelurile efectuate prin intermediul sistemelor sale.
Publicaţia menţionează că documentul arată pentru prima dată că, sub administraţia Obama, înregistrări ale convorbirilor cetăţenilor americani sunt colectate indiferent dacă sunt sau nu suspecte.
Conform ordinului, sunt predate numerele ambelor părţi ale unei conversaţii, date despre locul, durata convorbirii şi ora efectuării apelurilor. Casa Albă şi Departamentul american pentru Justiţie nu au comentat aceste informaţii.
- Veaceslav Untilă a cerut procuraturii să stabilească motivele interceptării convorbirilor sale telefonice
- PLDM neagă faptul că Filat a dat indicaţii ca telefoanele liderilor AIE să fie interceptate
- Ghimpu solicită Procuraturii să-l tragă la răspundere pe Streleţ, iar SIS să spună dacă i se ascultă sau nu telefonul
- CNA: Au fost interceptate doar convorbirile lui Vicol, nu şi cele ale lui Filat