Aproape 100 de case au fost construite ilegal în parcul Valea Farmecelor din Capitală
Cele aproape 100 de case ridicate ilegal în parcul Valea Farmecelor din Capitală rămân unde sunt, în ciuda repetatelor declaraţii ale primăriei care promitea că le va demola. Mai mult, unii dintre consilieri municipali susţin că proprietarii acestor imobile nu pot fi sancţionaţi, pentru că sunt persoane cu funcţii de răspundere, protejate de autorităţi.
Consilierul municipal Oleg Cernei califică acţiunile din parcul Valea Farmecelor drept o ocupare abuzivă a terenurilor municipale. Însă, în loc să rezolve această problemă, responsabilii o plaseată unii altora, mai spune el.
Vice-pretorul sectorului Botanica, Boris Prepeliţă, susţine că din 2009 în Valea Farmecelor nu au mai fost realizate lucrări de construcţie. Imaginile surprinse de Publika TV demonstrează, însă, contrariul.
La rândul lor, ecologiştii spun că la mijloc nu e nimic altceva decât protecţionism.
Lucrările neautorizate în Valea Farmecelor au început în anul 2009.