Topul celor mai sexy maşini din ultimul secol
Chiar dacă sunt nişe bucăţi de fiare, maşinile pot fi incredibil de sexy. Liniile frumoase, motoarele puternice şi luxul din interiorul unui automobil pot atrage oamenii asemeni unui chip frumos. Revista Business Insider a elaborat un clasament al celor mai frumoase maşini din ultimii o sută de ani.
Jaguar E-Type este cea mai sexy maşină, construită vreodată. Automobilul sport a debutat în 1961 şi a fost produs până în 1974. Chiar dacă nu era considerată de încredere, acest lucru nu l-a împiedicat pe Enzo Ferrari să o numească cea mai frumoasă maşină din lume.
Clasamentul făcut de Business Insider continuă cu superbul Aston Martin DB5, cea mai bună maşină din filmele cu James Bond. Automobilul, care atinge viteza de 100 de kilometri la oră în doar opt secunde, arată foarte bine alături de actorul Sean Connery.
Europenii controlează restul topului, începând cu Mercedes-Benz 300SL. Versiunea din 1955, cu uşi care se deschid în sus, a făcut din acest model unul din cele mai celebre din lume.
Ford a construit câteva Mustanguri extraordinare în ultimii 50 de ani, dar cel din 1968 Fastback GT 390 este cel mai bun dintre toate. Automobilul a apărut în una dintre cele mai renumite urmări de maşini filmate vreodată, în filmul "Bullitt", cu Steve McQueen.
Top zece este completat de modelul Corvette Sting Ray, din 1963, numită cea mai bună maşină americană din toate timpurile, Rolls-Roy din 1947 şi Ford GT40.