Premierul turc, întâmpinat cu proteste de amploare la întoarcerea în ţară
Premierul turc a fost întâmpinat cu proteste de amploare la întoarcerea din turneul pe care l-a efectuat în Africa de Nord. Deşi oficialul i-a îndemnat pe cetăţeni să renunţe la manifestaţii, demonstranţii susţin că vor continua să-şi apere drepturile.
Şeful Cabinetului de miniştri a susţinut un discurs pe Aeroportul din Istanbul, unde a fost aşteptat de mii de susţinători. El a anunţat că toate acuzaţiile precum că poliţiştii ar fi utilizat forţa vor fi investigate.
"Nu putem permite nimănui să încalce legea în această ţară, să vandalizeze, să distrugă proprietăţile private şi să rănească oameni", a declarat premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Între timp, mii de oameni au protestat la Ankara şi Istanbul, dar manifestaţiile au fost paşnice. Oamenii au cântat, au dansat şi au scandat lozinci antiguvernamentale.
"Avem drepturi şi libertăţi în Turcia. Acum ei încearcă să ni le ia. Nu vom pleca de aici şi nicio acţiune autoritară nu ne va schimba planurile", a spus un bărbat.
În urma violenţelor, izbucnite acum o săptămână, trei persoane au murit, iar alte 4.000 au fost rănite. Turcii sunt nemulţumiţi de planurile autorităţilor de a construi un centru comercial în locul unui parc din Istanbul.