(VIDEO) Fanii polonezi, gata de meci. "Ne va fi greu, Moldova joacă acasă"
Majoritatea din cei peste 300 de fani polonezi care vor face galerie oaspeţilor în partida cu Moldova au ajuns deja la Chişinău! Suporterii au prezis viaţă grea pentru Polonia în acest meci şi l-au criticat pe cel mai important jucător al echipei lor, Robert Lewandowski.
Primii fanii polonezi care au venit la Chişinău pentru meciul cu Moldova au făcut deja "inspecţia" stadionului Zimbru. Aceştia au aşteptări mari de la naţionala lor, dar nu şi de la vedeta echipei Robert Lewandowski.
"Este foarte ciudat. La Borussia el joacă foarte bine, dar la echipa naţională Lewandowski nu este atât de bun. Poate aici va sparge gheaţa şi va marca măcar o dată. Avem nevoie de victorie. Dar va fi greu pentru că Moldova este cea care joacă acasă".
Galeria oficială a Poloniei va fi formată din 322 de fani care vor ocupa două sectoare a stadionului Zimbru. Aproximativ acelaşi număr de fani vor sta în galeria naţionalei Moldovei.
În total, la meci se aşteaptă peste opt mii de oameni în tribunele arenei, care are o capacitate de 10 mii 500 de locuri.
- Tricolorii nu se tem de polonezi. Declaraţiile fotbaliştilor naţionalei Moldovei înainte de meciul cu Polonia
- Naţionala Poloniei a ajuns la Chişinău. Vedetele Lewandowski şi Blaszczykowski au dat zeci de autografe la aeroport
- Jucătorii naţionalei Poloniei se declară favoriţi în meciul cu Moldova. "Echipa noastră este de un nivel mai înalt"