Furia apelor continuă să facă ravagii în Europa Centrală. Stihia a pus stăpânire şi pe România (VIDEO)
Europa luptă din răsputeri să facă faţă inundaţiilor fără precedent. În pofida faptului că ploile au contenit, nivelul apei în râuri continuă să crească şi ameninţă tot mai multe localităţi. Stihia a pus stăpânire şi pe România.
Inundaţii puternice s-au produs în Moldova de peste Prut. Zeci de case au fost avariate, iar localităţi întregi au ajuns sub ape. Administraţia Naţională a Apelor din România a emis cod portocaliu de inundaţii pentru afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ. Avertizarea este valabilă până mâine la ora 16.
Mii de germani s-au refugiat la rude, în adăposturi amenajate, şcoli sau corturi, respectând îndemnul autorităţilor de a pleca din calea stihiei. Oraşul german Dresda este acum o apă.
Râul Elba ameninţă în continuare nordul ţării. Cancelarul Germaniei a vizitat oraşul Bitterfeld, afectat de stihie, şi a promis ajutor suplimentar localnicilor.
Şi capitala Slovaciei a ajuns sub ape, dar autorităţile au anunţat că centrul istoric al oraşului a fost protejat. Starea de urgenţă rămâne în vigoare, întrucât meteorologii estimează că apa se va retrage încet.
Iar Ungaria se pregăteşte pentru ce poate fi mai rău. Potrivit celor mai pesimiste prognoze, zeci de mii de persoane vor fi evacuate, inclusiv cele 55.000 care sunt cazate în locuinţe sociale în capitala ungară.