Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a fost spitalizat din nou
Embed:
Nelson Mandela a ajuns din nou la spital. Fostul preşedinte sud-african a fost internat din cauza recidivei unei infecţii pulmonare. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii preşedinţiei ţării. El a fost adus, în această dimineaţă, la un spital din Pretoria. Starea lui Mandela este complicată, dar stabilă.
În martie, fostul preşedinte, în vârtsă de 94 de ani, a petrecut zece zile sub supravegherea medicilor. Iar în decembrie anul trecut el a suferit o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea calculilor biliari şi a fost tratat de o infecţie pulmonară.
Laureat al Premiului Nobel, Nelson Mandela a fost preşedintele Africii de Sud din 1994 până în 1999, fiind considerat tatăl naţiunii, care a condus lupta pentru democraţie.