Calcă pe aceeaşi greblă. Chirtoacă, surprins din nou încălcând regulile de circulaţie VIDEO
Încalcă mai multe reguli de circulaţie concomitent şi nici nu roşeşte. Este vorba despre primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, filmat în timp ce conducea maşina vorbind la telefon şi fără centura cuplată.
Din imaginile surprinse in parcul Valea Morilor, postate pe YouTube, se vede cum edilul încălcă, concomitent, trei reguli de circulaţie. Acesta se deplasează cu maşina printr-o zonă interzisă pentru automobile, cu telefonul la ureche şi fără centura de siguranţă cuplată.
Primarul a găsit şi o explicaţie. "Eram în inspecţie şi coordonam la telefon unele lucruri. Eu nu umblu cu girofar, cu poliţia în faţă, să mă dau mare şi rotund. Încerc şi eu să-mi desfăşor activitatea în condiţii cât mai simple. Eu sunt gata să achit amenda. Să fie asta cea mai mare încălcare a unui funcţionar", a declarat Dorin Chirtoacă, pentru În profunzime.
Chirtoacă a fost surprins încălcând Regulamentul Circulaţiei Rutiere şi la sfârşitul lunii aprilie. Atunci, edilul a fost surprins în timp ce conducea vorbind la telefon, fără a avea cuplată centura de siguranță.