Parlamentul Republicii Moldova va acorda suportul necesar pentru reformarea Serviciului de Informaţii şi Securitate. Despre acest lucru a menţionat preşedintele Legislativului, Igor Corman, în cadrul unei vizie efectuate la SIS.
"Dorim ca Republica Moldova să aibă o structură de securitate eficientă şi puternică, care să se adapteze rapid la noile exigenţe. Promovarea reformei SIS presupune ca activităţile specifice să fie puse în strictă concordanţă cu normele şi principiile statului de drept", a declarat președintele Parlamentului, Igor Corman.
Potrivit lui Igor Corman, prioritățile Strategiei de reformare a SIS constau în consolidarea capacităților de asigurare eficientă a securității Republicii Moldova.