Explicaţia Ministerului Educaţiei privind copiatul la BAC: Nu este responsabilitatea Ministerului să se ocupe de bruiaj
Absolvenţii liceelor au susţinut astăzi examenul de bacalaureat la limba străină. Potrivit datelor preliminare, au fost înregistrate 150 de tentative de copiere la examen. Anunţul a fost făcut de viceministrul Educației Igor Grosu.
"Din păcate, cu elevii care au copiat la examen ne vom întâlni anul viitor. Aceştia au venit să susţină examenul de absolvire, având telefoane mobile şi alte lucruri interzise la BAC. Abaterile care au avut loc au fost sancţionate, iar altele sunt în proces de investigare", a menţionat Grosu.
Totodată, Igor Grosu a declarat că cei care publică testele la BAC pe Internet îi încurajează pe elevi să copieze. "Presupunem că testele sunt fotografiate de către candidaţii care susţin BAC-ul. Tinerii sunt tentaţi să folosească aceste surse. Este un lucru regretabil pentru că, astfel, elevii sunt provocaţi la unele aşteptări", a explicat acesta.
Reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie spun că, deocamdată, nu ştiu nici măcar dacă investigarea acestui caz ţine de competenţa lor.
"Încercăm să identificăm probe, care, în primul rând, ne-ar servi la stabilirea competenţei - dacă este sau nu centrul în competenţa de investigare a acestor încălcări, constituie sau nu o contravenţie", a declarat şeful de direcţie din cadrul CNA, Ruslan Flocea.
Experţii în tehnologii informaţionale spun că serverul pe care sunt stocate informaţiile de pe site-ul bacmd.com se află în Statele Unite ale Americii, iar identificarea celui care le-a postat este posibilă.
"Se poate de aflat anume de la ce client, al cărui provider vine acest mesaj. Apoi se poate duce la el acasă. Este o muncă de o zi, pentru a afla toată chestia asta, poate mult mai puţin – depinde de site", a spus specialistul IT, Radu Tătaru.
Anterior, pe site-ul bacmd.com au fost postate şi subiectele examenelor pentru absolvenţii gimnaziilor.
În concluzie, Grosu a spus că Ministerul Educaţiei nu este responsabil să se ocupe de bruiaj, astfel ca elevii su nu poată copia cu ajutorul telefoanelor mobile: "Noi am instalat camere. Instalarea camerelor video în sălile de clasă a fost justificată şi s-a demonstrat că sistemul de asigurare a corectitudinii funcţionează".
Astăzi, peste 13 mii de elevi au susţinut examenul la limba engleză şi aproximativ 12 mii - la franceză. De asemenea, în acest an, peste 400 de candidaţi au susţinut examenul de BAC la germană, 140 - la turcă, 130 - la spaniolă şi 70 - la italiană.
- Nereguli la examenul de BAC la limba de instruire: Au fost înregistrate 139 de tentative de copiere
- Chirtoacă: Problema copierii la BAC nu a fost rezolvată în niciun fel
- Absolvenţii după susţinerea BAC-ului la limba străină: "Testul a fost pe înţelesul elevilor care cunosc franceza sau engleza la nivel mediu"