Diplomaţiile de la Chişinău şi Kiev urmează să decidă unde vor reamplasa bornele de frontieră
Ministerele de Externe de la Chişinău şi Kiev urmează să decidă unde anume vor fi instalate din nou bornele de frontieră în regiunea satului Palanca. Serviciul de Grăniceri ucrainean afirmă, într-o declaraţie oficală, că în procesul demarcării frontierei de stat a fost comisă o greşală.
În scrisoare se afirmă că partea moldovenească a fost informată despre greşelile descoperite în fotografiile realizate din aer, în 2008, De asemenea, Kievul ar fi propus să fie determinat de comun acord locul exact al amplasării bornelor. În declaraţie se menţionează, că bornele din zona satului Palanca nu au fost demontate de grăniceri, ci de angajaţii Serviciului de geodezie şi cartografie. Tot ei sunt cei care vor reinstala stâlpii acolo unde ar trebui. Unde anume - vor decide MInisterele de Exerne ale celor două ţări. Bornele geografice de lângă satul Palanca au fost demontate luni, fapt care a devenit o surpriză pentru Ministerul de Externe de la Chişinău.