Tragedia unei bătrâne din China. Termitele i-au mâncat banii strânşi de-o viaţă
Embed:
Economiile de o viaţă i-au fost făcute praf, la propriu. I s-a întâmplat unei bătrâne din nordul Chinei, care s-a trezit fără banii strânşi de-a lungul anilor, după ce bancnotele i-au fost mâncate de termite.
Femeia avea peste 65 de mii dolari. Întreaga sumă a ascuns-o într-o pungă de plastic şi a depozitat-o într-un dulap de lemn.
Şi-a amintit de ei atunci când a vrut să-şi redecoreze casa, însă a constatat cu stupoare că bancnotele au fost mâncate de termite.
Cu toate acestea, bătrâna a plecat la bancă în speranţa că banii vor mai putea fi folosiţi. După mai multe ore de analiză, reprezentanţii instituţiei financiare au reuşit să identifice aproape 55 de mii de dolari, care sunt valabili.