Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad şi-a dedicat cele două mandate acţiunilor de sfidare a Occidentului, în special, prin programul nuclear. Poporul a avut de plătit însă un preţ greu pentru satisfacerea ambiţiilor politicianului. Izolarea economică internaţională a Iranului loveşte dur în oamenii simpli. 

Cu fiecare sancţiune, nodul în jurul economiei iraniene devine tot mai strâns. Prima care a avut de suferit a fost moneda naţională, rialul. Anul trecut, valuta naţională s-a devalorizat cu aproape 80 la sută. Produsele de primă necesitate se scumpesc văzând cu ochii. Preţul cărnii de pui, de exemplu, a crescut de trei ori, cel al pâinii - de cinci ori. 

Comerţul cu produse de artizant merge bine, dar sancţiunile împotriva petrolului lovesc cel mai mult în punga ţării. Producţia zilnică este de aproximativ 2,5 milioane de barili, cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.

Producţia de ţiţei a scăzut cu aproximativ un milion de barili pe zi. În total, economiştii spun că programul nuclear a costat Iranul peste 100 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, statul musulman are potenţial important. Populaţia este de 78 de milioane de locuitori, iar forţa de muncă este tânără şi bine instruită. Iranul este pe locul doi în ce priveşte rezervele confirmate de gaze şi pe trei în privinţa celor de petrol.

"Iranul ar putea fi Germania Orientului Mijlociu. Această ţară ar putea fi o supraputere industrială în regiune", a menţionat analistul de la "Oxford Analytica" Afshin Molavi.

Teheranul s-a angajat într-o luptă dură cu marile puteri, care suspectează că programul nuclear, relansat în 2005, are scopuri militare. Iranul dezminte orice ambiţie războinică şi cere recunoaşterea dreptului său de a dispune de energie nucleară civilă.