Amenzi USTURĂTOARE pentru şoferii de camioane care nu vor acoperi remorcile cu prelată
Şoferii de camioane, care transportă materiale de construcţie, deşeuri sau alte încărcături, vor fi obligaţi prin lege să le acopere cu prelată. În caz contrar, vor primi amenzi usturătoare. O lege în acest sens a fost adoptată la ultima şedinţă a Parlamentului.
Potrivit autorului unor secvenţe video, surprinse pe o şosea din Rusia, cărămida care a ajuns pe parbrizul automobilului a căzut din remorca neacoperită cu prelată a unui camion. Responsabili de la Inspectoratul Naţional de Patrulare spun că nu au o evidenţă a cazurilor similare, produse în Moldova.
"Este un mare număr de cazuri când din camioane sau poate de sub roţi sar pietre. Foarte des se înregistrează cazuri de deteriorare a parbrizelor", a declarat Vladimir Caramuşca, şef Secţie supraveghere transport, INP.
Şoferii de camioane care nu vor acoperi încărcătura cu prelată riscă să fie sancţionaţi. Noua legislaţie prevede amenzi începând de la 200 până la 2 mii de lei.
Unii şoferi de camioane salută adoptarea noii legi.
"În ţările civilizate, demult se practică acest lucru şi cred că e normal să fie şi la noi", a spus un şofer.
"Ne stăruim să acoperim remorca, să nu încălcăm legea", a menţionat un conducător auto.
Alţii însă, şi-au pierdut calmul când au auzit de noile prevederi.
"Să-şi acopere ei capul, nu noi remorcile. Nu o să cadă nimic, ei să nu cadă din cabinete de acolo", a afirmat un bărbat.
Prevederile noii legi vor intra în vigoare după o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.
- Parcare neregulamentară în Capitală: Şoferii nu sunt îngrijoraţi de amenzile usturătoare
- Amenzi usturătoare pentru companiile de construcţii care nu vor înregistra în termen imobilele la cadastru
- Poliţiştii împart amenzi usturătoare pentru parcări ilegale: Situația este complicată și fără "ajutorul" șoferilor de categoria VIP