Gospodinele fac mai puţine conserve. "Mai bine le procurăm din magazine, la acelaşi preţ"
Primele fructe au dat startul sezonului conservelor. Totuşi, în fiecare an, se pare că moldovenii pregătesc tot mai rar astfel de produse. Oamenii spun că, pentru prepararea lor, cheltuielile au crescut, încât preţul final este egal cu cel al conservelor din magazine.
Pentru Lidia Şalaru din satul Văratic, raionul Râşcani, este o tradiţie ca, în fiecare an, să asigure numeroasa familie cu cele mai delicioase compoturi, magiunuri şi dulceţuri. Pe toate le face din fructele pe care le creşte în grădină.
"Ne străduim să facem mult compot, chiar şi la 70 de borcane, 80 şi cu dulceţuri tot aşa facem, ca să ajungă la toată familia. Îmi place foarte mult să mă ocup cu aşa ceva, mai ales când Domnul ne dă foarte multă roadă", a relatat femeia.
Gospodinele din oraşe spun că fac mai rar conserve. Iată ce au declarat acestea:
"Acum nu prea facem conserve. E mai bine deja să le cumpărăm gata făcute."
"Cumpăr câte puţin. Preţurile sunt accesibile, nu avem de ales."
"Despre ce fel de conserve vorbiţi? Nouă nu ne ajunge pentru alimente obişnuite. Credeţi că este posibil să te alimentezi şi să plăteşti serviciile cu 800 de lei?"
Deşi în această vară oferta este generoasă, comercianţii din pieţe spun că oamenii nu cumpără atât de mult ca în anii precedenţi.
"Oamenii procură câte puţin. Vin cu căldăruşele. Cei mai tineri pregătesc conserve, cei mai bătrâni nu prea", a remarcat o vânzătoare.
"În anii precedenţi procurau mai mult. Acum oamenii au puţini bani", a spus o altă vânzătoare.
"Comercianţii spun că sezonul vişinelor şi al zmeurii este pe sfârşite şi că preţurile acestora nu vor mai scădea.
La Piaţa Centrală din Capitală, un kilogram de cireşe costă 13 lei. Cu doi lei mai mult costă vişinele, iar un kilogram de caise poate fi cumpărat cu 15 lei. Preţul căpşunelor şi al zmeurei variază între 25 şi 30 de lei.