Independiente Buenos Aires a retrogradat pentru prima oară în liga secundă din Argentina
Dramă pentru suporterii uneia dintre cele mai iubite echipe din Argentina. Independiente Buenos Aires a retrogradat pentru prima oară în istorie, după eşecul din penultima etapă, pe teren propriu, cu San Lorenzo.
Una dintre cele mai titrate echipe din Argentina, Independiente trăieşte o dramă după ce a retrogradat pentru prima dată în istoria clubului, în liga secundă. Echipa argentiniană a pierdut cu San Lorenzo, în penultima etapă a campionatului Clausura, scor 0-1.
În acest moment, echipa din Buenos Aires este pe locul 12 în clasamentului, din 20 de formaţii, dar în campionatul Argentinei, retrogradatele se stabilesc după media de puncte din ultimele trei sezoane, care plasează echipa pe locul 19.
Independiente a lansat în fotbalul mare jucători precum Diego Forlan, Sergio Aguero, Esteban Cambiasso sau Gabriel Milito, iar acum a retrogradat, după 108 ani în prima ligă.
Independiente s-a înfiinţat pe 4 august 1904 şi a cucerit de 7 ori Copa Libertadores, de 16 ori Primera Division şi 2 Cupe Intercontinentale, dar şi Copa Sudamericana, în 2010.
Boca Juniors, River Plate, Independiente, Racing Club şi San Lorenzo sunt cele mai de tradiţie echipe din Argentina. Doar Boca nu a retrogradat niciodată.