Noi nemulţumiri la Primărie. Chirtoacă: Unele curţi sunt supraaglomerate, nu poţi pune un chibrit
O nouă şedinţă a Primăriei, alte nemulţumiri. De această dată, edilul Capitalei s-a arătat indignat de modul în care sunt gestionate anumite cazuri de conflict. Dorin Chirtoacă s-a referit la situaţiile în care unele firme de construcţii înalţă blocuri, fără a ţine cont că locuitorii din preajmă nu au unde parca maşinile.
Primarul a dat exemplul a două adrese, de pe străzile Petru Movilă şi Dimitre Cantemir, unde au fost începute lucrări de construcţie, însă proprietarii firmelor au ignorat dreptul locatarilor de a-şi parca maşinile.
"Pe strada Petru Movilă nu poţi pune un chibrit, este un caz de supraaglomerare, acolo nici nu poţi intra cu maşina. Unde să fie parcate acele maşini, cu ce au greşit oamenii, ca să umble cu maşină prin jurul curţii, iar copii să se joace în curtea vecină?", a întrebat Dorin Chirtoacă.
Totodată, primarul s-a referit şi la o construcţie care s-a înălţat pe strada Dimitre Cantemir, care urma să fie una socială, însă firma a schimbat destinaţia acesteia, fără autorizaţii.
"Când vom avea o construcţie şi nu un bloc locativ, nu accept să fim minţiţi, dacă au scris social, atunci aşa trebuie să fie. Scriu construcţie socială, pentru că aşa e frumos şi scuipă în Primărie", s-a arătat revoltat primarul.
Primarul i-a întrebat pe subalternii săi de ce nu s-a întervenit la timp, însă aceştia au răspuns că nu au verificat dosarele.
"Am cerut ca toate serviciile sa meargă la faţa locului, nu v-am crezut, am mers eu la faţa locului, mi-au trebuit doar 10 minute ca să aflu care este situaţia. Aşa cum am aplicat sancţiuni pentru salubrizare, aşa voi aplica sancţiuni şi în acest caz", a mai declarat Dorin Chirtoacă.
Potrivit primarului, un ar de pământ în Chişinău valorează între 10.000 - 20.000 de euro.