Google şi Burberry au iniţiat o campanie prin care utilizatorii pot trimite săruturi virtuale
Embed:
Burberry şi Google şi-au unit forţele pentru a promova dragostea. Companiile au iniţiat un proiect care permite utilizatorilor să captureze şi să transmită oricui în lume săruturi reale. Aplicaţia este disponibilă pe un site special, care poate fi accesat doar prin Google Chrome.
Utilizatorii îşi pot lipi buzele de ecranul telefonului mobil sau webcam, care înregistrează amprenta sărutului. Următorul pas este alegerea unei nuanţe de ruj Burberry. Ulterior, sărutul poate fi trimis cu un mesaj personalizat.
Expeditorul poate urmări întreg traseul prin intermediul unei animaţii speciale, care foloseşte Google Earth şi Google Street View.