Dorin Recean despre acuzaţiile că ar fi fost beat la volan, viteza cu care conducea şi amenda pe care a plătit-o
Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Dorin Recean, respinge acuzaţiile aduse de deputaţii care au declarat că era beat, atunci când a fost implicat într-un accident pe traseul Orhei-Rezina. Mai mult, oficialul spune că nu are ce ascunde, deoarece conducea regulamentar şi că deja a plătit amenda.
"Au fost acuzaţii false. Am fost împreună cu viceministrul Cebanu la o şedinţă de lucru cu subdiviziunile MAI. Din cauza problemei la pneul din dreapta spate şi a calităţii drumului, a trebuit să fac manevra şi maşina s-a inversat. Nu s-a rostogolit, ci doar s-a inversat", a subliniat ministrul.
În acelaşţi timp, oficialul a reiterat că anume el se afla la volan, în timp ce a avut loc accidentul şi că a condus regulamentar.
"Am anunţat poliţia, care a a venit în aproximativ 20 de minute. Cazul a fost documentat şi am făcut toate procedurile necesare. Mai erau acuzaţii că nu eram eu la volan, ci viceministrul. Eram eu la volan. Au văzut asta inclusiv jurnaliştii de la postul TV local. Erau acuzaţii că aveam viteză excesivă. Recomand celor care fac aceste acuzaţii să vadă fotografii de la companiile de asigurări ce se întâmplă cu un pasager care se află într-o maşină ce se răstoarnă la viteza de 80 de km/h. Eu nu aş fi fost aici, dacă aş fi accidentat un automobil cu 80 de km/h", a mai spus Dorin Recean.
Totodată, ministrul Afacerilor Interne susţine că nu e nicio problemă dacă deputaţii vor crea o comisie pentru examinarea accidentului.
"Am aici procesul verbal, am adus şi dovada că am achitat amenda. A trebuit să achit 800 de lei, dar pentru că m-am conformat, am achitat 400 de lei. Nu am ce ascunde. Toate acuzaţiile au fost false", a conchis Recean.
Publika.md aminteşte că ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, şi viceministrul Veaceslav Ceban au fost implicaţi într-un accident rutier, pe traseul Rezina-Orhei.