Spania a umilit naţionala din Tahiti, scor final 10-0
Spania a făcut spectacol la Rio de Janeiro. Campioana mondială şi europeană le-a dat o lecţie de fotbal amatorilor din Tahiti într-un meci din cadrul grupei B a Cupei Confederaţiilor. Echipa lui Del Bosque s-a impus cu un categoric 10-0.
Cele mai multe goluri i-au aparţinut lui Fernando Torres - patru, David Villa a marcat trei, David Silva - două şi o dată s-a remarcat Juan Mata. Scorul ar fi putut fi şi mai mare, dar Torres a ratat un penalty în minutul 78.
Meciul a intrat în istoria Cupei Confederaţiilor, pentru cea mai mare diferenţă de scor într-un meci! Spania a devenit liderul Grupei B, fiind urmată de Nigeria care însă a pierdut meciul de aseară cu Uruguay cu 1-2. Jucătorul lui PSG, Diego Lugano şi Diego Forlan le-au adus victoria uruguayenilor, iar singurul gol al campioanei africii a fost marcat de mijlocaşul lui Chelsea, John Obi Mikel.