Audi, principala favorită la victorie în Cursa de 24 de ore de la Le Mans
Constructorul german, Audi, va aborda Cursa de 24 de ore de la Le Mans cu acelaşi prototip Audi R18 dotat cu motor turbodiesel V6 de 3,7 litri. De celalată parte, Toyota are motive să pretindă la victorie. Cu rezervorul plin, Toyota Hybrid are un consum de carburant mai mic şi se anticipează că piloţii vor putea parcurge un tur în plus pe circuitul de la Le Mans.
Al doilea avantaj al celor de la Toyota stă în sistemul Kinetic Energy Recovery, care acompaniază motorul pe benzină, întrucât este poziţionat pe puntea spate şi poate fi utilizat în orice moment.
În acest an, nu lipsesc nici vedetele în cursa de la Le Mans. Fosta legenda a lui Juventus, Alessandro Del Piero, şi actorul Patrick Dempsey sunt proprietarii unei echipe care a fost înscrisă la categoria Le Mans GT Endurance—Amateur.
Cursa de 24 de ore de la Le Mans e cea mai veche cursa de anduranţă din lume, ce are loc anual din 1923. Anul acesta, sunt anuntaţe 56 de echipe şi 10 rezerve, împărţite în patru categorii. A 90-a ediţie a celebrei curse de 24 de ore de la Le Mans va începe sâmbătă, de la ora 15.