Italia, lovită de un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter
foto: rtv.net
Un cutremur de 5,2 pe Richter a provocat panică în Italia. Seismul a fost resimţit în centrul şi nordul ţării. Deocamdată, nu au fost înregistrate victime, dar cutremurul a produs pagube minore în localităţile rurale.
În mai multe oraşe au fost evacuate şcolile şi grădiniţele. Potrivit Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie din Italia, epicentrul a fost localizat la doi kilometri de oraşul Fivizzano, în regiunea Toscana, la o adâncime de 5,1 kilometri.
În Italia se produc des cutremure. Cel mai recent seism puternic a fost în mai 2012, în regiunea Emilia-Romagna, când au murit 23 de oameni.