Streleţ, despre declaraţia adoptată de Parlament: Vine să menţină echilibrul în zona de conflict
Declaraţia privind situaţia din Transnistria este una responsabilă, conştientă, care vine să menţină echilibrul în zona de conflict, spune liberal-democratul Valeriu Streleţ. Mai mult, Streleţ a menţionat că pentru acest document au votat majoritatea parlamentarilor şi s-au abţinut doar socialiştii, liberalii conduşi de Mihai Ghimpu, dar şi neafliatul Mihai Godea.
"Una din principalele formulări vizează faptul că Parlamentul condamnă acţiunile unilaterale, care ar veni să impună frontiere în interiorul ţării şi care vor influenţa procesul de reglementare. Declaraţia adoptată va respinge eventualele acuzaţii aduse la adresa Republcii Moldova. Noi nu am vrut să dăm vreun temei pentru asemena evoluţii ale situaţiei", a declarat preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Liberal-democratul a mai spus că în declaraţie nu este stipulată schimbarea formatului de negocieri.
Publika.md menţionează că, astăzi, Parlamentul a adoptat o declaraţie privind ultimele evenimente din Transnistria.