Volvo prezintă o nouă tehnologie inovatoare: Parcarea autonomă
Volvo a prezentat conceptul unei noi tehnologii pe care intenţionează să o introducă în gama sa. Este vorba despre maşinile care pot să îşi caute singure loc în parcare şi să parcheze fără să fie şoferul la bord, scrie automarket.ro.
Volvo a prezentat o nouă tehnologie în vederea asistării şoferilor la parcare, aflată încă în stadiul de concept. Este vorba despre parcarea autonomă, prezentată pe un V40 cu transmisie automată. Suedezii au reuşit să dezvolte un sistem care ajută maşina să se conducă singură, fără prezenţa şoferului, ca apoi să caute singură un loc de parcare şi să parcheze în siguranţă. Dacă nu sunteţi încă impresionaţi, sistemul este capabil şi să se întoarcă la locul în care a lăsat şoferul sau să conducă maşina până la noul punct de întâlnire cu şoferul. Totul funcţionează cu ajutorul unei aplicaţii de smartphone, prin care şoferul îi dictează maşinii de unde să-l ridice şi află unde este parcată maşina.
Cei de la Volvo vor să devină lideri în tehnologia vehiculelor autonome, iar acest sistem reprezintă doar o parte din capacităţile pe care vor să le introducă pe viitoarele lor modele de producţie. Ţelul inginerilor Volvo este de a dezvolta suficiente sisteme de siguranţă astfel încât să elimine factorul uman din accidentele rutiere, în vederea eliminării deceselor care ar putea avea loc sau ar putea fi cauzate de modelele produse în Trollhattan.
Până la debutul versiunii de serie a acestui sistem, Volvo va introduce un sistem de control autonom al direcţiei pentru noul XC90, aşteptat să debuteze în a doua parte a anului viitor. Acesta va putea controla volanul în aglomeraţie, dacă şoferul doreşte acest lucru. Tehnologia ar putea permite şi controlul volanului la activarea tempomatului pe autostradă, cu toate că reprezentanţii Volvo nu au precizat încă detaliile noului sistem.