Ce spun astrele: Pentru Peşti este benefică revederea cu prietenii mai vechi, astfel vor fi mai relaxaţi şi optimişti
GEMENI: Conjunctura astrală te favorizează cu condiţia să nu te grăbeşti câtuşi de puţin. Dacă vei avea răbdare şi nu vei sări peste etape este posibil să ai parte şi de realizări mai deosebite.
RAC: Faci eforturi financiare mari pentru a-ţi petrece în mod plăcut timpul liber. Eşti ceva mai romantic, aşa că vei reuşi să te bucuri de fiecare moment petrecut în compania fiinţei iubite.
LEU: Vei fi cam nervos şi înclinat spre impulsivitate. Ar fi de dorit să nu îţi asumi riscuri inutile deoarece nu este exclus să ai mici accidente. Din punct de vedere mental însă, vei funcţiona foarte eficient.
FECIOARĂ: Farmecul personal îţi va da ocazia să te remarci şi în rândul persoanelor de sex opus, ceea ce ar putea genera reproşuri din partea fiinţei iubite.
BALANŢĂ: La serviciu evenimentele încep să se precipite, dar în ceea ce te priveşte, nu ai nici un motiv de îngrijorare. Ba s-ar putea spune chiar că schimbarile care se vor face te vor avantaja într-o mare măsură. Totuşi este bine să ţii cont de faptul că finalizarea unor lucrări începute mai demult este mai favorabilă decât angrenarea în ceva nou.
SCORPION: Starea ta generală va fi ceva mai bună va fi mai bună, chiar dacă eşti mai comod decât ne-ai obişnuit. Nu te implica în activităţi riscante
SĂGETĂTOR: Vei avea parte de multă alergătură şi obstacole de tot felul. Prietenii îţi vor oferi sprijinul atunci când vei avea nevoie, dar totuşi relaţia cu aceştia va fi ceva mai tensionată. Este posibil şi să câştigi o sumă suplimetară din colaborări sau prin intermediul partenerului de viaţă. Evită să semnezi documente oficiale deoarece ai putea face unele greşeli.
CAPRICORN: Vei face o mulţime de drumuri şi vei avea ocazia de a cunoaşte o persoană de care te vei lega afectiv. Surprizele nu vor lipsi, dar vor fi dintre cele care îţi vor face plăcere, aşa că nu trebuie să ai nici un fel de emoţii.
VĂRSĂTOR: De energie nu vei duce lipsă dar ai tendinţa de a te implica în mai multe activităţi odată, ceea ce te va împiedica să obţii rezultatele dorite. Prudenţa este absolut necesară în această perioadă.
PEŞTI: Revederea unor vechi prieteni te va face mai relaxat şi mai optimist.
BERBEC: Popularitatea ta continuă să crească aşa ca, vei avea din nou ocazia să îţi lărgeşti cerculde prieteni dar şi să îţi faci noi relaţii. Relaţia cu partenerul de viaţă va fi ceva mai tensionată, mai ales spre sfârşitul zilei.
TAUR: N-ar fi exclus nici să fie nevoie să faci câteva drumuri pentru a finaliza sarcinile de serviciu. Încearcă să fii mai perseverent, mai conştiincios şi îţi va fi mai bine din toate punctele de vedere.