"PL marca Ghimpu este un partid condus autoritar de către liderul său, fără democraţie internă în partid şi fără conexiuni evidente cu doctrina şi concepţia liberalismului european. La nivel ideologic, datorită liderului său, PL mai degrabă se asemănă cu un partid populist decât cu unul liberal". Declaraţia aparţine politologul Ion Tăbârţă şi a fost exprimată în cadrul unui articol pe Voxpublika.

Vă învităm să citiţi în continuare articolul integral: 

La sfârşitul primului deceniu al noului secol, sistemul multipartidist din Republica Moldova a cunoscut două proiecte politice de succes – revitalizarea PL (până în anul 2005 denumindu-se Partidul Reformei) şi crearea de la „zero” a PLDM. Ambele proiecte au fost lansate pe eşichierul de dreapta al spectrului politic moldovenesc. Anume aceste două partide, practic, „au pavat calea” revenirii forţelor politice democratice la putere în Republica Moldova în 2009. PLDM a coagulat electoratul de centru-dreapta, astfel acoperind un larg segment democratic şi pro-naţional al eşichierului politic din Republica Moldova. PL a „moştenit” de la PPCD – ultimul falimentat politic după alierea scandaloasă cu PCRM în aprilie 2005 – electoratul structurat pe platforma pro-românească pronunţată din stânga Prutului. La alegerile parlamentare anticipate, din 28 noiembrie 2010, PLDM şi PL au reuşit o performanţă unică până atunci pentru partidele politice de dreapta din Republica Moldova – ele au acumulat împreună 44 de mandate (mai mult ca la orice alte alegeri parlamentare).

Ascensiunea fulminantă a proiectului PL a fost aproape în totalitate legată de „fenomenul politic” Chirtoacă. Dlui Mihai Ghimpu îi aparţine incontestabilul merit de a-l „descoperi politic” pe Chirtoacă şi de a-l promova cu o insistenţă de lăudat. Însă de aici încolo meritele lui Ghimpu se răresc cu o vădită intensitate, datorită faptului că liderul formal al PL nu posedă calităţile necesare unui lider politic de talie naţională. Este vorba de aşa calităţi, cum ar fi: cultura generală, pregătirea profesională, capacitate analitică bazată pe o inteligenţă înnăscută, dar şi formată în timp, capacitate de comunicare diplomatică. Pe de altă parte, această lipsă de aptitudini necesare unui lider de partid de succes se agravează prin înclinaţia lui Mihai Ghimpu spre conduită epatantă, de prost gust, cumulată cu apucături de scandalagiu cronic.   Însă „jocul hazardului” a făcut ca Ghimpu pe o perioadă scurtă de timp să deţină prestigiosul post de preşedinte de ţară dublat cu cel de spicher al parlamentului, chiar dacă înalta funcţie de lider al statului a fost exercitată cu titlu de interimat.

Calitatea de lider naţional, deşi interimar, cumulată cu funcţia de primar deţinută de „fenomenul” Chirtoacă inocula electoratului pro-român din Republica Moldova speranţa transformării PL într-o forţă redutabilă pe scena politică moldovenească. Acel moment a fost „testul de maturitate” (care consta în menţinerea pe „olimpul” politic moldovenesc) pentru PL, dar şi pentru Mihai Ghimpu. Din păcate, în cel mai responsabil moment, PL în frunte cu Ghimpu a clacat, „prăvălind” acest examen dificil. În mare parte, din cauza liderului său, care nu a fost capabil să menţină partidul în punctul său culminant (la 5 aprilie 2009 PL a obţinut 13,13% şi 15 mandate, la 29 iulie 2009 – 14,68% şi tot 15 mandate, iar la 28 noiembrie 2010 – 9,96% şi 12 mandate), ulterior PL s-a scindat şi a fost exclus din actul guvernării.

Principalele cauze ale acestui eşec politic al PL sunt următoarele:

1. PL marca Ghimpu este un partid condus autoritar de către liderul său, fără democraţie internă în partid şi fără conexiuni evidente cu doctrina şi concepţia liberalismului european. La nivel ideologic, datorită liderului său, PL mai degrabă se asemănă cu un partid populist decât cu unul liberal.

2. În lupta cu sistemul oligarhic în formare, Ghimpu, personal, a luat partea celora care se asociază în Republica Moldova cu oligarhia autentica, în aşa mod discreditând PL „în ochii” opiniei publice.

3. Din cauza frustrărilor personale, Ghimpu, necugetat, dezaxat şi uneori chiar bădărăneşte l-a atacat pe partenerul său politic „natural” – liderul PLDM, Vlad Filat, în mod evident slăbind poziţiile partidelor pro-europene, pro-naţionale şi pro-româneşti din Republica Moldova.

4. Încurajând şi stimulând din spate votul comun al PCRM şi PDM, la 5 martie 2013, care a dus la demiterea guvernului AIE 2, Ghimpu a distrus „principial” alianţa democratică, dar, cel mai important, a pus în pericol, deşi poate inconştient, parcursul de integrare europeană a Republicii Moldova.

5. Prin politica sa autoritară în cadrul partidului şi nechibzuită în afara lui, Ghimpu a provocat scindarea PL, în aşa fel  compromiţând şi punând în pericol cariera politică a lui Dorin Chirtoacă. Ultimul are puţine şanse, deşi a făcut mai multe declaraţii nebuloase în ultimul timp, să ocupe în viitor un loc important în „panteonul” politic moldovenesc.

Volens nolens, prin tot comportamentul său, Ghimpu distruge partidul, excluzând în perspectivă apropiată şi medie reîntoarcerea lui la guvernare. În condiţiile create, cea mai bună soluţie pentru PL ar fi convocarea congresului extraordinar al partidului, unul de conciliere, plecarea lui Mihai Ghimpu de la cârma liberalilor, şi revenirea PL la guvernare prin filiera reformatorilor din grupul Hadârcă. Alternativa acestei soluţii înseamnă „moarte” politică pentru PL. Ghimpu a dus partidul în opoziţie – urmează sinuciderea politică a PL?