Un profesor universitar din Bălţi, BĂNUIT de abuz sexual şi implicare în 17 cazuri de corupţie
Un profesor de la Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din municipiul Bălţi a fost audiat şi recunoscut în calitate de bănuit în comiterea mai multor cazuri de corupere pasivă.
Procuratura municipiului Bălţi a deschis pe numele bănuitului 17 cauze penale, care au fost conexate într-o procedură unică, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, fiind cercetat în stare de arest la domiciliu.
Procurorii au constatat că, pe 11 iunie curent, aflându-se în biroul de serviciu, acesta ar fi estorcat de la o studentă bani în scopul promovării examenului pe care trebuia să-l susţină la disciplina filozofie.
În urma demersul procurorului, judecătorul de instrucţie a autorizat percheziţia în sala de studii unde profesorul primea examene, fiind ridicate 11 carnete de note ale studenţilor în care se aflau diferite sume de bani, în total 6.773 de lei
De asemenea, procurorii îl mai bănuiesc pe bărbat că prin comportament fizic şi verbal a încercat să constrângă o studentă să intre cu el în contact sexual, în caz contrar nu va trece examenul.
Menţionăm că, în momentul comiterii infracţiunilor, bănuitul deţinea şi funcţia de decan al facultăţii la care preda, însă imediat după pornirea procesului penal acesta a fost concediat.
- Preşedintele Asociaţiei producătorilor de carne de păsare din Moldova, reţinut în flagrant de CNA, pentru corupere pasivă
- Consilier de probaţiune din Ocniţa, reţinut de CNA pentru că ar fi estorcat 3.500 de dolari de la un bărbat
- Doi inspectori de poliţie din Ialoveni, suspectaţi că ar fi luat 300 de euro mită