Sondaj: Moldovenii au mai multă încredere în pompieri şi carabinieri, decât în agenţii rutieri
Oamenii au mai mare încredere în subdiviziunile poliţiei, decât în poliţie. Cel puţin aşa relevă rezultatele unui sondaj de opinie cu privire la încrederea în poliţie, realizat de CBS AXA. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1228 de respondenţi, cu excepţia cetăţenilor din raionele de est ale ţării.
Astfel, între subdiviziunile Poliţiei, cetăţenii au cea mai mare încredere în: pompieri, comisariatele de poliţie şi carabinieri. Urmează cu un nivel mai scăzut al încrederii: poliţia de sector, Poliţia de Frontieră, Poliţia de Patrulare, Poliţia criminală şi Poliţia Rutieră.
Totodată, oamenii consideră că nivelul de criminalitate din ţară este ridicat, în timp ce, la nivel local, în raion sau sector, criminalitatea este mai scăzută.
33 la sută din respondenţi au spus că activitatea poliţiei se înrăutăţeşte, 41 la sută au spus că se îmbunătăţeşte, iar 26% au spus că nu ştiu ce se întâmplă.
La fel, 44 la sută din respondenţi au declarat că au auzit de reforma Poliţiei, 49 la sută au răspuns - nu, iar 6% s-au abţinut să dea un răspuns.
Potrivit sondajului, cea mai mare problemă cu care se confruntă Poliţia este corupţia. Urmează nivelul profesional scăzut, salariul mic, dotarea tehnică, nivelul de educaţie şi relaţia cu publicul.
Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, spune că lupta cu corupţia reprezintă prioritatea numărul unu a instituţiei pe care o conduce.
"Noua Lege cu privire la poliţie şi realizarea testului de integritate ar putea stopa aceste lucruri. Trebuie să eliminăm oportunităţile de corupţie, prin schimbarea procedeelor de transmitere a amenzii. Trebuie să avem şi o creştere graduală a salariului. Este şi un deficit de comunicare în ceea ce priveşte reforma. Campania "Cunoaşte-ţi poliţistul tău" ar trebui să îmbunătăţească reforma. În cadrul Ministerului de Interne sunt persoane care au fost promovate şi mai au şanse de promovare şi sunt persoane care au fost invitate să plece", a declarat ministrul de Interne, Dorin Recean.
La general, oamenii au în continuare cea mai mare încredere în Biserică. Urmează Mass-media, Armata, Primăria, Băncile, ONG-urile, Poliţia, Sindicatele, Guvernul şi Preşedenţia.
Scopul sondajului a fost de a afla ce crede cetăţeanul simplu despre poliţie şi a fost finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Acesta a fost realizat în perioada 13-21 mai.
- Biserica şi mass-media, instituţiile în care moldovenii au cea mai mare încredere SONDAJ
- Dorin Recean şi Veaceslav Ceban, implicaţi într-un ACCIDENT RUTIER. Maşina s-a răsturnat din cauza drumului deteriorat
- Ghimpu, despre accidentul cu implicarea şefului de la MAI: Maşina e a lui Ceban, dar el era beat şi s-a schimbat cu Recean
- (VIDEO) Poliţiştii de sector vor merge din casă în casă. AFLĂ ce misiune au de îndeplinit