Descoperire fascinantă despre plante. Oamenii de ştiinţă au rămas uluiţi
Plantele au capacitatea înnăscută de a face calcule matematice, arată un nou studiu, această abilitate permiţându-le să-şi gestioneze rezervele alimentare în timpul nopţii. Oamenii de ştiinţă britanici declară că au fost "uluiţi" să descopere un calcul atât de sofisticat în biologie, scrie Descoperă.
Modelele matematice arată că plantele calculează cantitatea de amidon consumată peste noapte cu ajutorul împărţirii, proces efectuat cu ajutorul substanţelor chimice din frunze. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la John Innes Centre, iar rezultatul a fost publicat în jurnalul ştiinţific e-Life.
Cercetătorii au studiat planta Arabidopsis, considerată o plantă-model pentru experimente.
Peste noapte, atunci când planta nu poate folosi energia de la soare pentru a converti dioxidul de carbon în zaharuri şi amidon, ea trebuie să-şi gestioneze rezervele de amidon pentru a se asigura că vor ajunge până la răsărit.
Experimentele efectuate de oamenii de ştiinţă de la John Innes Centre din Norwich au arătat că singura metodă prin care plantele îşi pot ajusta consumul de amidon la un nivel atât de precis este prin efectuarea unui calcul matematic - împărţirea.
"De fapt ele fac matematică într-un mod simplu, chimic. Este incredibil, am fost uimiţi ca oameni de ştiinţă să descoperim acest lucru", a comentat profesorul Alison Smith, coordonatorul acestui studiu, pentru BBC.
"Este primul exemplu concret din biologie al unui asemenea calcul aritmetic sofisticat", a comentat profesorul Martin Howard de la John Innes Centre.
Specialiştii cred că mecanisme similare ar putea exista în animale precum păsările, permiţându-le acestora să-şi gestioneze rezervele de ţesut adipos de-a lungul călătoriilor peste distanţe mari sau atunci când nu au mâncare în timp ce incubează ouăle.